Go to ...

Ion Antonescu

in memoriam

RSS Feed

Interviul acordat de Mareşalul Ion Antonescu ziarului Il Tempo


Interviul acordat de Mareşalul Ion Antonescu jurnalistului italian Lamberto Sorrentini de la ziarul Il Tempo


Lamberto Sorrentini

– Domnule Mareşal, ştiu că timpul dumneavoastră este preţios…


Mareşalul

– Am timp,luaţi loc.

– Am citit ce aţi scris despre campania de la Odessa.Exact, scrupulos.Cu aceleaşi scrupule aţi scris şi despre Rusia şi în special despre Polonia?


Lamberto Sorrentini

– În ceea ce priveşte Rusia şi în special, Polonia, am fost nevoit să mă autocenzurez.


Mareşalul

– Mă interesează autocenzurile…


Lamberto Sorrentini

– Din Rusia, Germania ocupă între 10 şi 50 de kilometri de o parte şi de alta a principalelor axe feroviare. Restul este în mâinile fracţionarilor, pe care ruşii îi numesc partizani şi care fac să sară în aer jumătate din trenurile îndreptate spre Stalingrad.Hărţuiesc trupele germane în înaintare,întocmai cum erau hărţuite trupele lui Napoleon în retragere.De la Viena la Salino, un tren militar face opt zile,când anotimpul este prielnic.Când va veni iarna,timpul se va dubla.Subzistentele sunt drămuite.Înainte au încercat să le bage pe gât italienilor ce se mai putea folosi din grânarele arse de ruşi în fuga lor prin Ucraina,mi-au spus la comandamentul corpului expediţionar,dar generalul Mese a fost implacabil:sau ne daţi grâu ca lumea, aşa cum primesc şi germanii,sau facem stânga – împrejur.Le-au dat grâu ca lumea şi Crucea de Fier cu spade…


Mareşalul

– Nu există o altă modalitate de a trata cu ei şi ştiu şi eu foarte bine cum să-i împiedic să prade avuţiile româneşti,petrolul ,grâul,carnea,fructele tutunul,totul,dar eu sunt soldat şi constrâns de politicieni să tratez numai chestiunile militare,de acei politicieni care,ireverenţioşi din cale afară, sunt dispuşi să acorde şi suplimente la pradă şi chiar par onoraţi atunci când ziarele scriu că furniturile pentru marele aliat au fost depăşite cu o zecime trasă din raţia de mâine a populaţiei.Şi în Polonia?Vorbiţi-mi despre Polonia.Ştiu că este o zonă interzisă pentru ziarişti.Cum aţi ajuns acolo?


Lamberto Sorrentini

– La Brest Litovsk, trenul care trebuia să mă ducă la Viena a fost pe neaşteptate deviat spre Varşovia.În Polonia, ocupanţii jefuiesc 50 % poate 80 % din raţia fiecărui locuitor.Pământul negru,bogat,e cultivat cu armate de bărbaţi şi femei,duşi de colo-colo în turme şi biciuiţi,în timp ce recalcitranţii sunt pur şi simplu ucişi.Metodic,polonezii sunt constrânşi să trăiască asemeni unor iobagi, universităţile şi şcolile secundare

Foto:Jurnalistul Lamberto Sorrentini (foto preluată de pe maresalulionantonescucom.wordpress.com)

au fost închise ori distruse, au rămas numai şcolile elementare şi cele de meserii. Despre masacrul evreilor ştiţi atât cât ştiu şi eu. Cu toate acestea, este de neimaginat cât de îngrijorate sunt scrisorile sosite de la militarii de pe fronturi, şi sunt destule pe care cenzura le lasă să treacă, neavând încotro. Cam trei pătrimi din corespondenţă. Numai în zona Varşoviei se pot număra peste zece mii de dezertori din Wehrmacht, care trăiesc la ţară, cu femei poloneze,când îi înşfacă îi împuşcă în pieţe publice, folosindu-se de soldaţi demoralizaţi.


Mareşalul

– Dumneavoastră nu credeţi în victorie?


Lamberto Sorrentini

– Nu numai că nu cred, dar nici măcar n-o doresc. Chiar dacă vom avea nenorocul să învingem, noi, italienii, voi, românii şi ungurii, deşi aliaţi şi vărsând fluvii de sânge pentru războiul lor, vom deveni complicii unor crime oribile, săvârşite împotriva unor popoare întregi. Ministrul nostru de la Budapesta, Filippo Anfuso, care îi cunoaşte, îi admiră şi îi detestă ca puţini alţii, spune că un lucru au reuşit să inventeze germanii, feudalismul la care Hitler vrea să supună popoarele pentru o mie de ani cu principiile lor în frunte, noi să fim aliaţi vasali şi vasali de vasali, iar inamicii iobagi


Mareşalul

– Sunteţi prietenul lui Ciano?


Lamberto Sorrentini

– Sunt corespondent la jurnalul lui. Mi-am propus să-l văd la Roma şi, dacă-mi întinde un deget, vreau să-i verific ideea unei păci separate a Italiei, împreună cu Ungaria şi poate, cu România.


Mareşalul

– Nu vi se pare că mergeţi prea departe?


Lamberto Sorrentini

– Domnule Mareşal, nu m-am simţit niciodată cu picioarele mai pe pământ decât azi. Am întâlnit ofiţeri germani, tineri şi culţi, care doresc să piardă războiul, deoarece sunt şi se simt fii ai Germaniei lui Goethe, străini de cea a lui Hitler. Dacă Stalingradul nu cade şi ruşii trec la ofensiva de iarnă, va fi teribil. Domnule Mareşal, dacă am răspuns cum am răspuns la întrebările adresate şi, totuşi, nu mă arestaţi ca defetist incurabil, trebuie să cred că nici dumneavoastră nu credeţi în victoria finală. Şi atunci, de ce aţi fi un adversar al ideii unei păci separate, cu Ungaria şi Italia?


 

Mareşalul

– Deoarece mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba. Rusia vrea Constantinopolul, încă din timpul Ecaterinei a II-a, ieşirea la mările calde, şi noi reprezentăm piedica principală în realizarea unei asemenea aspiraţii… Vă daţi seama ce a însemnat pentru acest popor răvăşit, ocupat de turci patru secole, fără a mai socoti şi invaziile şi, mai ales infiltraţiile premeditate ale ruşilor, să rămână român, creştin şi să devină o naţiune independentă? Monarhia? A fost de sânge germanic, romanizată atât cât trebuia şi Regele Carol al II-lea era deja preţ de nouă zecimi român. Suntem un popor unit şi, dacă unitatea o datorăm în mare parte sacrificiilor din primul război mondial supravieţuirea se va datora sacrificiilor din al doilea. Toţi românii, şi mai ales cei din Basarabia şi Bucovina, refuză să se rusifice.


Lamberto Sorrentini

– Comunismul nu vă preocupă?


Mareşalul

– Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România. Într-un lanţ de bătălii şi operaţii şi mai ales, în tentativa reuşită de a-i opri pe ruşi în ofensiva de iarnă, anul trecut, România a pierdut un procent important din efectivele ei. Pentru a trimite trupe pe front, a fost un moment în care am avut, în întreaga cuprindere a teritoriului naţional, numai 6.ooo de oameni înarmaţi, adică nimic, insuficienţi chiar şi pentru a menţine un drum de ordine publică, în caz de alarmă la Bucureşti. Acum am cu mult mai mulţi. Şi voi avea şi mai mulţi, mă zbat să chem sub drapel contingentele cele mai tinere. Dincolo de reconstrucţia armatei mele decimate la Odessa, pregătesc o altă armată, mult mai puternică.


Lamberto Sorrentini

– O veţi trimite pe front?


Mareşalul

– Da, o voi trimite pe front. O voi trimite pe front contra ruşilor. Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi trebuie să recunoaştem, îl continuă genial. Este rusul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unui ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i opri pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România, oprirea ruşilor. Până acum, asta ne-a costat 80 000 de morţi şi 200 000 de răniţi, inclusiv prizonierii şi dispăruţii, am pierdut o jumătate de milion de oameni.


Lamberto Sorrentini

– Cinci sute de mii de căzuţi, la 16 milioane de locuitori, fac un căzut pentru fiecare 32 de locuitori, excluzând femeile bătrânii şi copiii, ajungem la o proporţie de un căzut la fiecare cinci oameni valizi. E o proporţie teribilă. Nu vă înspăimântă, domnule Mareşal?


Mareşalul

– Nu. Ştiu, cifra e ridicată, dar nu mă înspăimântă, chiar dacă va trebui să crească. Aceşti morţi vor fi atuul jocului meu la masa păcii.


Lamberto Sorrentini

– Şi dacă, totuşi, pierdeţi războiul?


Mareşalul

– La timpul potrivit, imensul sacrificiu al celor căzuţi astăzi, va salva tot ce se poate salva din România de mâine.


Lamberto Sorrentini

– Mă scuzaţi, domnule Mareşal, nu înţeleg.


Mareşalul

– Am informaţii secrete despre comuniştii români emigraţi la şcoala de la Moscova. Sunt subjugaţi de o nebună, Ana Pauker, care şi-a vândut sufletul lui Stalin şi le impune compatrioţilor să vorbească ruseşte, chiar şi între ei, susţinând că limba română e un amestec bastard de dialecte, de înlocuit imediat cu aceea sublimă limbă a lui Tolstoi. Pierzând noi războiul, acei emigranţi îndoctrinaţi şi fanatici îşi vor asuma puterea pentru a impune, cu riguroasele sisteme ale marxismului, slavizarea, mai mult, rusificarea României.


Lamberto Sorrentini

– Şi atunci?


Mareşalul

– Şi atunci, amintirea părinţilor morţi acum, luptând în numele României mari, va fi aceea care îi va obliga pe fii, fie ei şi comunişti, să se păstreze români şi să vorbească româneşte şi să rămână, cu fruntea sus, descendenţi ai coloniştilor lui Traian: latini, nu slavi.


Lamberto Sorrentini

– Acesta este secretul dumneavoastră domnule Mareşal?


Mareşalul

– Dacă vreţi, e secretul meu. Vă propuneţi să scrieţi despre întâlnirea noastră?


Lamberto Sorrentini

– Nu pot să n-o fac. Dacă se va afla că am vorbit două ore cu Mareşalul Antonescu, şi aş refuza să scriu despre asta, aş rămâne şomer. Aveţi încredere, voi scrie numai ceea ce nu va displace…


Bucureşti 26 Ianuarie 1943

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Timpul a expirat! Reîncărcați!