Profesorul Gheorghe Buzatu despre personalitatea lui Ion Antonescu
Biografia Mareşalului Antonescu, care nu poate şi n-are cum decade în hagiografie, se întemeiază pe realităţi indiscutabile, verificate şi susţinute numai pe temeiul unei multitudini de documente, multe cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci apoi valorificate, numeroase în premieră, judecate şi relatate de specialişti sau de participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu ş.a., ş.a.
Nu este lipsit de interes să precizez că biografia este populată de cel puţin o mie de personaje, fiecare ocupându-şi natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, desfăşurarea şi consecinţele faptelor examinate.
[…] Numele Mareşalului Ion Antonescu a intrat în Istorie, cu sau mai degrabă fără voinţa unora sau a altora, încă din cursul vieţii. Mai presus de orice – Omul, cu toate calităţile şi defectele lui, pentru toate faptele sale, bune sau rele. Nu a fost fascist, după cum nici democrat, dar nici rasist ori criminal de război. Ci, înainte de orice, un bun naţionalist. […]